Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Evenimentul Zilei
Anul şi data apariţiei: 15.05.2011
Tematica: problema emigranţilor români din Italia
Categoria articolului: ştiri
Autorul articolului: Andi Radiu
Titlul articolului: Românii din Italia, asalt la primăriile din Peninsulă
Acces online: https://www.evz.ro/detalii/stiri/romanii-din-italia-asalt-la-primariile-din-peninsula-930340.html


Cetăţenii români care au reşedinţa în Italia pot vota şi candida pentru un loc în consiliul local, la alegerile locale care se vor desfăşura astăzi şi mâine în peste o mie de localităţi din Peninsulă. Pentru a-şi putea exercita dreptul de vot, românii peste 18 ani, în calitate de cetăţeni comunitari, trebuie să se înscrie pe listele electorale suplimentare, deschise la Biroul electoral din primăria oraşului de rezidenţă.

Şi în acest an, în mare parte din localităţile italiene unde vor avea loc alegeri locale (circa 1170), şi-au anunţat participarea, atât ca votanţi cât şi candidaţi, un număr mare de români. În marile oraşe însă, acolo unde numărul românilor depăşeşte zeci de mii de rezidenţi, înscrierea pe liste nu a fost deloc numeroasă. Astfel, conform cifrei obţinute de Gazeta Românească de la Ministerul de Interne italian, rezultă că din numărul comunitarilor înscrişi pe listele electorale de la primăriile de rezidenţă, cu 15 zile înainte de data alegerilor, cei mai mulţi sunt români, în număr de 24.302, dintre care 10.648 bărbaţi şi 13.654 femei. Pentru comparaţie, polonezii înscrişi pe listele de vot sunt 2.657.


Analizând aceste date, publicaţia românească din Italia trage concluzia că cetăţenii comunitari nu sunt interesaţi de aceste alegeri. "Aceste alegeri interesează un corp electoral de peste 10 milioane de italieni şi doar 37.000 comunitari, adică 0,3% din cei care se pot prezenta la urne duminică şi luni. În acelaşi timp, comunitarii reprezintă circa 2% din populaţia din Italia", se srie în articol.

Această diferenţă se poate constata analizând primărie cu primărie. La Torino, din 55.000 rezideenţi comunitari, au cerut să voteze doar 3.400. La Milano, pot vota 3.700 din 26.000 de rezidenţi comunitari, la Bologna 1.100 din 9.000, iar la Napoli 350 din 5.000.

Iată şi câţiva români din Italia care deja şi-au anunţat candidatura:


Medicul Sorin Parastie este un cunoscut specialist din cadrul unei clinici din Torino, specializată în tratamente şi tehnici de fecundare in vitro. Activitatea profesională îl recomandă ca un reprezentant deosebit al comunităţii din capitala piemonteză. A decis să candideze pentru un post în cadrul consiliului comunal din Torino, participând la alegeri pe listele Popolo della Libertà (PdL), susţinând candidatura lui Michele Coppola pentru postul de primar.

Sorin Parastie are 49 de ani şi lucrează la o clinică de lângă Torino. După o experienţă de ani de zile, cursuri de specialitate la clinici şi universităţi de renume, românul a reuşit, din toamna anului 2008, să lucreze împreună cu o echipă de specialişti în cadrul unei clinici private, faimoasă în toată Italia. Locuieşte împreună cu familia la Torino, iar fiica sa, de 22 de ani, este studentă la Facultatea de Drept, din cadrul Universităţii Catolice din Milano.

Genoveva Izabela Pulpan, preşedinta Partidului Naţional al Străinilor din Italia (PNSI), va candida pentru obţinerea unui post ȋn Consiliul Comunal la primăria din Napoli pe listele "Udeur Popolari per il Sud", alături de Clemente Mastella, fostul ministru al Justiţiei, care candidează pentru postul de primar. Speră ca românii să ȋnţeleagă că aceste alegeri sunt o extraordinară oportunitate pentru comunitate ȋntr-o zonă unde "e mult mai greu să faci politică".

Băsescu candidează la Ciampino 

Cu ocazia ultimelor alegerilor parlamentare din România şi a câtorva intervenţii la nivel local, pe actualul candidat pentru ocuparea unui post în consiliul comunal din Ciampino, presa vrânceană l-a denumit "Băsescu din Focşani".

 

Fost candidat la Parlamentul României, tizul preşedintelui Băsescu, în prezent rezident la Ciampino, va încerca să obţină măcar un loc de consilier în Italia. Declară că are în jurul lui zeci de români care îl susţin.

Marian Băsescu (foto) are 43 de ani, este născut la Focşani şi a venit în Italia cu mai bine de 16 ani în urmă. 

Până să ia decizia de a pleca în străinătate, în România a avut o activitate socio-politică bogată. 

A participat la Revoluţia din decembrie 89 şi a încercat să intre în viaţa politică, dar de fiecare dată a fost dezamăgit de mentalitatea şi reacţia societăţii româneşti.

Carmen Ene are 32 de ani, este originară din Râmnicu Sărat şi se află ȋn Italia de mai bine de 13 ani. Va candida la alegerile locale pentru obţinerea unui loc ȋn Consiliul Comunal pe lista civică "Arezzo Domani", susţinându-l pe Francesco Macri pentru postul de primar. Duminică, 27 martie, ȋn sala de conferinţe a hotelului "Minerva" din Arezzo a organizat prima ȋntâlnire electorală cu comunitatea românească, prezentandu-şi punctele principale ale programului său politic. Programul româncei se referă ȋn special la categoriile de lucrători cele mai numeroase: asistenţă bătrâni şi copii, construcţii, dar ţine neapărat să asigure că va avea grijă de copii şi tineri. Nu uită că ȋn Arezzo există o comunitate foarte mare de români din Râmnicu Sărat- Buzău şi promite o ȋnfrăţire. Chestiunea care ȋnsă care i se pare cea mai importantă e ȋnfiinţarea unei asociaţii şi stabilirea unui sediu permanent.

Primăria din Assisi, unul dintre oraşele italiene cele mai cunoscute din lume, ar putea avea un consilier român. 
Cristian Robert Nuc, şeful filialei Asociaţiei Românilor din Italia din Umbria şi în acelaşi timp şef al filialei PDL din Perugia, are şanse foarte mari să fie ales consilier la alegerile ce vor avea loc în luna mai. Cu multă experienţă în asociaţionism şi politică, românul este convins că viaţa românilor din Assisi se va schimba în bine dacă va fi ales în funcţia de consilier.

Assisi este un oraş aflat în centrul Italiei în apropierea oraşului Perugia şi face parte din Regiunea Umbria. Este un important centru turistic şi religios cunoscut mai ales drept casa Sfântului Francisc din Assisi şi capitala cultului franciscan.

Conaţionalul nostru are 34 de ani, este căsătorit şi are un băieţel în vârstă de patru ani. Ca majoritatea romanilor veniţi în Italia a început munca în condiţii grele, în prezent având câteva activităţi particulare la Perugia şi Assisi. Acum, Cristian Nuc are o firmă de servicii şi e proprietarul a două restaurante.

Folosind sloganul "Nimic pentru mine, totul pentru comunitate", 
Cristian Igescu va participa la Torino la alegerile pentru ocuparea unui loc în Consiliul Comunal, pe lista PD. Chiar şi în caz de nereuşită, va continua procesul pe care l-a început, de a încerca să unifice formaţiunile româneşti din Torino, pentru găsirea de soluţii la problemele comune ale comunităţii. Consideră această campanie ca o experienţă foarte importantă pentru cariera politică pe care a început-o.

Românul este membru PSD şi în baza acordului pe care partidul românesc la făcut cu Partito Democratico, a obţinut posibilitatea de a candida pentru un post de consilier la primaria din Torino. Afirmă că românii ar trebui să îşi declare în asemenea situaţii apartenenţa politică şi să participe la viaţa electorală din această perioadă. Recunoaşte că are strânse legături de prietenie cu şeful PDL Torino, iar raţiunile ideologice trebuie să dispară atunci când există interese comune ale comunităţii.

Laura Simona Muresan are 38 de ani şi s-a născut la Gherla-Cluj. Deşi familia s-a mutat la Piteşti, se simte ardeleancă 100%. De circa 8 ani de zile locuieşte în Italia, mai precis în Citta di Castello, provincia Perugia, unde declară că se simte foarte bine. Laura are intenţia de a candida pe una din listele Partito Democratico, cerând ajutorul politicienilor români din PSD, în baza acordului pe care partidul românesc l-a semnat cu PD italian. "Am cunoscut politicieni români din cadrul PSD, veniţi în vizită în zona noastră şi am fost informată despre acordul care există cu PD. Le-am cerut ajutorul şi susţinerea şi am avut parte de multă înţelegere".

Maria Stefanache, regizoare româncă originară din Iaşi, a anunţat pe 15 februarie că va candida pentru un fotoliu de consilier în primăria oraşului Milano. Românca, stabilită în Italia de aproape 20 de ani, va candida pe lista lui Giuliano Pisapia, aspirant la funcţia de primar din partea Partidului Democrat (PD), principala formaţiune politică italiană de centru-stânga.

Pomezia, localitate situată în apropierea Romei, ar putea avea un consilier român, dacăMaria Diana Apintei, o româncă de 32 de ani, originară din Piatra Neamţ, va reuşi să convingă românii să vină la vot. Cu dorinţa de a ajuta conaţionalii şi cu experienţa sindicală a soţului ei, ea crede că va putea schimba în bine situaţia românilor din localitate. Pe primul loc în lista de proiecte se află înfiinţarea unei biserici româneşti, lucru pe care îl va susţine şi în caz de eşec.

"Românii sunt scârbiţi de politica din România"

Adrian Chifu a obţinut în iunie 2009 funcţia de consilier local în Verbania, localitate situată în provincia Verbano-Cusio-Ossola - regiunea Piemonte. Chifu a obţinut cele mai multe voturi, 119, dintre toţi candidaţii independenţi.

Întrebat de ce anume trebuie să ţină cont în mod special un candidat când începe campania electorală, acesta ne-a răspuns: "În primul rând că, în general, românii sunt scârbiţi de politica din România şi pe bună dreptate sunt reticenţi la a discuta acest subiect. Candidatul are obligaţia mai întâi să le explice importanţa unui român în consiliul local, să nu-şi facă mari iluzii şi să nu facă promisiuni care nu pot fi îndeplinite. Campania electorală trebuie să fie paralelă cu cea a italienilor pentru a nu produce antipatii faţă de români."

"Sper să fiu votată şi de italieni"

Lămbiţa Cocoloş are o bogată activitate asociaţionistică şi prezenţă constantă în cadrul comunităţii româneşti din localitatea toscană. După inaugurarea centrului cultural românesc şi realizarea unor programe de ştiri în limba română, românca promite să rezolve problema caselor şi a grădiniţelor pentru copiii imigranţilor.

Lămbiţa Cocoloş are 45 de ani, este originară din Năvodari, judeţul Constanţa şi locuieşte împreună cu familia la Grosseto, în regiunea Toscana. Va candida la alegerile din luna mai pentru ocuparea unui loc în Consiliul Local, pe listele PD. Propunerea de a candida alături de actualul primar Emilio Bonifazi a venit în urmă cu doi ani, moment care a marcat începutul unei bogate colaborări între asociaţia "Hora Unirii" din localitatea toscana Grosseto

 

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.